Veste proastă pentru șoferi! Vor primi sancţiuni dure potrivit uneia dintre prevederi.

Conducătorii auto care circulă pe contrasens pe autostradă vor rămâne fără permis pentru 120 de zile.

Șoferii vor primi sancțiuni grave mai fac așa ceva! Rămâi 120 de zile fără permis
Potrivit unei nou prevederi, șoferii care circulă pe contrasens pe autostradă vor rămâne fără permis pentru 120 de zile. Sunt vizaţi şi cei care se deplasează succesiv de pe o bandă pe alta de circulaţie sau alternează în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens.

”Executarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulația în sens contrar direcției de mers pe calea unidirecțională, circulația sau traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Potrivit aceluiași proiect de act normativ, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, declara, acum ceva timp, purtătorul de cuvânt al MAI, Georgian Drăgan.

De asemenea, vizaţi sunt şi cei care întorc maşina prin folosirea frânei, dar şi cei care folosesc repetat semnalele sonore şi/sau luminoase, în scopul nejustificat de a obliga un alt şofer din faţă să elibereze banda de circulaţie. În plus, MAI mai propune suspendarea permisului auto timp de 120 de zile pentru şoferii care circulă pe contrasens pe autostradă. O altă propunere este ca permisul să fie reţinut pentru 60 de zile, pentru circulaţie pe banda de urgenţă în mod nejustificat.

Amenzi usturătoare pentru șoferii care fac acest gest
Cei care vor să devină șoferi merg la școală doar pentru a obține un carnet de conducere, nu și pentru a învăța cu adevărat să conducă mașina. Titi Aur trage un semnal de alarmă cu privire la legislația rutieră din România și pune tuturor o întrebare la care nimeni nu știe să răspundă. Legislația din România nu prevede așa ceva, dar în străinătate sunt legi date în acest sens, iar dacă sunt încălcate se aplică sancțiuni drastice. Astfel că, abuzul de claxon se amendează!

”Traficul din România a devenit infernal. Indiferent de orașul despre care vorbim, fie București, Brașov, Cluj, Iași, Sibiu și lista poate continua. Iar șoferii grăbiți pun mari probleme și abuzează de gesturi care, conform legii, se sancționează. Nu cred că este vreun moment al zilei în care să ieși din casă și auzi liniștea de altădată a șoferilor care aveau răbdare în trafic și să nu auzi concerte de claxoane.

Ei bine, dacă pentru mulți șoferi regulile de circulație se opresc la semnele marcate, situația nu este așa. Iar în Codul Rutier sunt prevăzute o mulțime de alte reguli de care unii abuzează. Orice mașină vine la pachet cu un claxon. Iar dacă ești șofer și ai crezut până acum că claxonul este un accesoriu de pe volan pe care trebuie să-l apeși obligatoriu ori de câte ori ai chef, doar ca să te afirmi în coloanele de mașini, când vezi o pisică, când vrei să depășești primul sau când îi spui unui om „nu traversa, trec eu acum”, ar trebui să te oprești. Gestul tău se amendează serios de agenții de circulație. Iar Legea este cât se poate de clară”, a spus Titi Aur, potrivit dcnews.ro.