Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai doriți bărbați din România și cu toate acestea, el nu își dorește nicio femeie în clipa de față. Toate dezamăgirile pe care le-a trăit de-a lungul vieții sale l-au pus pe gânduri, iar acum se gândește de două ori înainte de a începe o nouă relație. Ar putea avea orice femeie la picioare, dar el nu vrea pe oricine, pentru că femeia de lângă el trebuie să aibă anumite calități, ca el să o considera ideală.

Cătălin Botezatu: „Nu sunt îndrăgostit, am fost”

Mai mult de atât, îndrăgitul designer a vorbit și despre una dintre cele mai greșeli din viața sa, pe care a făcut-o în fiecare dintre relațiile sale. Vedeta nu s-a învățat minte nici acum, dar a promis că pe viitor nu va mai proceda la fel. I-a fost de ajuns câte a îndurat până la această vârstă și crede că schimbarea trebuie să vină de la el, pentru că din moment ce a realizat că a greșit, încă mai poate îndrepta lucrurile și le poate întoarce în favoarea sa.

Cătălin Botezatu nu are de gând să mai fie el cel care spune „Te iubesc!” pentru prima dată și și-a propus, de asemenea, să nu mai fie deschis ca o carte, pentru că toate aceste lucruri nu i-au adus niciun beneficiu în relațiile sale de până acum. În momentul de față, el nu este îndrăgostit de nimeni, ci traversează o dezamăgire mare, după cum a declarat chiar el.

Care este greșeala pe Cătălin Botezatu o repetă în fiecare relație: "Pentru că sunt extrem de sincer și..."

 

”Tot timpul îmi spun că nu o să mai fac greșeala asta, la următoarea relație nu o să mai fiu deschis ca o carte, nu o să mai spun eu primul te iubesc, pentru că eu ăsta sunt. Cum încep o relație, fac la fel pentru că sunt extrem de sincer și trăiesc clipa și momentul de fericire. Acum traversez o dezamăgire mare. Nu sunt îndrăgostit, am fost. Când dau credit maxim persoanelor de lângă mine, e greu să vezi că te dezamăgesc, că nu sunt ceea ce credeai. Niciodată nu m-am combinat din dorința de a sta cu o femeie o săptămână, două. Chiar dacă se spune că după trei patru ani dragostea dispare, intervine respectul și poți conviețui cu această persoană foarte bine”, a declarat Botezatu.