Misha și Connect-R s-au plăcut, s-au iubit și au decis să se căsătorească, iar mai apoi au făcut chiar și un copil împreună. Pentru multă lume căsnicia lor era una perfectă, dar în realitate problemele din viața lor au dus la distrugerea unei povești de dragoste foarte frumoase. Chiar dacă au luat decizia de a merge pe drumuri diferite, vedetele au stat multă vreme în aceeași locuință, iar imaginile pe care le postau pe rețelele sociale au fost cele care i-au dat de gol.

Connect-R a dat cărțile pe față

Cei doi artiști au petrecut și multe vacanțe împreună, doar de dragul fiicei lor pe care o iubesc și de dragul căreia ar face orice sacrificiu. Aceștia s-au gândit întotdeauna la binele ei și nu au vrut ca ea să simtă lipsa lor în viața ei, ba mai mult de atât nu au vorbit nici despre divorț, tocmai pentru a o proteja pe Maya, care la un moment dat ar putea citi declarațiile respective și ar putea fi rănită.

Foștii soți au învățat extrem de multe lucruri unul de la celălalt pe parcursul relației lor, dar cel mai important dintre ele a fost, după cum a povestit chiar cântărețul, faptul că în orice situație este vorba doar despre tine și despre nimeni altcineva. Ambii au decis că este mai bine să nu dea prea multe detalii despre divorț, pentru că ce s-a întâmplat în trecut, rămâne în trecut, iar ei au înțeles ce au greșit, iar aste contează cel mai mult

De ce nu vorbesc Misha și Connect-R despre divorțul lor: "Declarațiile rămân peste ani și e urât să..."

 

„Eu asta vorbeam și cu ea, timpul trece, iar declarațiile rămân peste ani și e urât să le vadă copiii. Noi am evoluat foarte mult împreună, iar cel mai important lucru pe care l-am învățat împreună este că, indiferent dacă ești într-o relație sau închei o relație, este vorba despre tine și doar despre tine. Tu trebuie să analizezi, să tragi concluzii unde și de ce ai greșit sau cum ai fost în relația cu celălalt. Nu e niciodată despre celălalt, este despre tine”, a declarat el.