Delia și Răzvan Munteanu formează unul dintre cele mai frumoase și urmărite cupluri din țara noastră. Deși sunt de mulți ani împreună și chiar s-au căsătorit, cei doi nu au dat semne niciodată că ar vrea să își mărească familia,  Artista a fost întrebată de nenumărate ori când are de gând să facă și ea un bebeluș, iar presiunea este din ce în ce mai mare, din cauza faptului că sora sa, deși mai mică decât ea, a adus pe lume doi copii. Soția lui Răzvan Munteanu iubește copii și își iubește la nebunie nepoții, dar nu vrea să dea și ea naștere la rândul ei.

„Nu ar trebui să fim aplaudaţi că ne abţinem?!”

Frumoasa artistă a fost invitaă recent într-un podcast în care  a vorbit despre foarte multe subiecte sensibile din viața sa, dar și despre motivul pentru care nu rămas gravidă. Ei bine, Delia a spus că îi iubește pe cei mici, dar are opțiunea de a pleca atunci când simte asta, pe când dacă ar fi copilul ei, nu ar mai avea cum să facă lucrul acesta. Mai mult de atât, cântăreața a declarat că i se pare o doză de egoism să vrei să aduci un copil în lumea asta. Ei nu i-ar plăcea să facă acest lucru.

„Gena familiei a fost dusă mai departe. Şi sunt şi doi. Sunt topită după ei, dar am opţiunea să plec când vreau să plec. Mie mi se pare o doză de egoism şi faptul că aduci un copil în lumea asta. Nu mi-ar plăcea să aduc un copil azi, în lumea în care trăim. Doar pentru plăcerea mea l-aş face. Să zică lumea: Gata, bă, a făcut copil! A apărut copilul. E o presiune… Deşi sunt obişnuită să discut despre asta, în orice interviu sunt întrebată”, a spus Delia

Delia, adevăratul motiv pentru care nu a dat naștere unui copil: „Nu ar trebui să fim aplaudaţi că ne abţinem?!”

 

După ce a recunoscut că este întrebată în fiecare interviu despre asta, a mai spus că nu suportă nici măcar grupurile de mămici din care face parte sora sa. Deliei nu i-ar plăcea așa ceva și crede că planeta aceasta este deja mult prea aglomerată, ca să mai aducă și pe lume un copil.

„Doamne, sunt şi grupurile alea de mămici, văd la sor-mea. Sunt nişte discuţii acolo… Clar nu îmi doresc aşa ceva. Eu zic că suntem mulţi, suntem o planetă aglomerată. Ne face rău că suntem mulţi. Nu ar trebui să fim aplaudaţi că ne abţinem?!”, a mai zis ea.