Giulia Anghelescu are un trup de invidiat, la care multe femei de vârsta ei doar visează. Ea nu ezită să își pună în evidență formele frumoase ori de câte ori are ocazia. Cântăreața obișnuiește să se pozeze în cele mai sexy ipostaze, iar reacțiile sunt pe măsură. Mulți bărbați privesc imaginile ei cu un mare interes.

Vedeta are ochi doar pentru soțul ei, pe care îl iubește la nebunie și alături de care are două fete. Privind-o pe artistă, nimeni n-ar spune că a născut de două ori la cât de bine arată. Ea reușește să atragă atenția asupra sa de fiecare dată și de la o vreme parcă a prins mai mult curaj.

 

Giulia le-a povestit totul fanilor

Despre ea fanii s-au întrebat de-a lungul timpului foarte multe lucruri. Vedeta nu vorbește prea des despre viața privată, dar și când o face dă tot din casă. Recent, ea a discutat despre operațiile estetice, pentru că mulți au vrut să știe ce intervenții și-a făcut.

Ei bine, chiar dacă arată extrem de bine, Giulia Anghelescu nu era pe deplin mulțumită de felul în care arăta. Astfel că s-a lăsat pe mâna specialiștilor, deși i-a fost frică la început și s-a întors din drum. Ea este mândră de sânii ei, dar se pare că aceștia nu sunt naturali. Cântăreața nu s-a ascuns nicio clipă și a dezvăluit că și-a pus, de fapt, silicoane.

Giulia Anghelescu a dat cărțile pe față. Și-a dezvăluit operațiile estetice: "Mi-era frică, pentru că..."

 

„După ce am slăbit, na, s-au dus toate pe apa sâmbetei și am zis că mi-aș dori să fac [intervenția de mărire a sânilor], dar nu era o chestie fără de care nu puteam să trăiesc. Numai că, fiind foarte bună prietenă cu doctorul care m-a operat, el când ne întâlneam îmi zicea: «Haide, vino pe la mine!». De trei ori m-am programat, în trei ani diferiți.”, a povestit Giulia, în cadrul unei emisiuni TV.

A luat această decizie, pentru că după cea de-a doua sarcină a slăbit mai bine de 30 de kilograme. Bustul ei nu mai era la fel de atrăgător și a decis să ia atitudine. Nu este, însă, singura intervenție la care a apelat ea.

„Eu așa am făcut și după rinoplastie, deși acolo a fost o treabă medicală în principiu și chiar era nevoie.”, este artista de părere.