Lidia Buble a ajuns în topul celor mai iubite cântărețe din România, încă de când a lansat prima sa piesă. Artista a reușit să cucerească pe toată lumea cu vocea ei și cu talentul inconfundabil, dar nu mulți știu despre ea câte a fost nevoită să îndure, până în momentul în care a ajuns celebră. Blondina a tras din greu pentru visurile sale și a muncit enorm, deși nu își imagina că o să ajungă niciodată atât de iubită pe cât este în clipa de față și nici că va cânta pe scene mari, cum s-a întâmplat până acum.

”Pe mine m-a ales muzica”

Fosta iubită a lui Răzvan Simion iubea muzica de mică, dar cu toate acestea nu avea curajul să se afirme și nici nu credea că va avea șansa. În trecut, cântăreața a avut locuri de muncă normale și nu îi este rușine să recunoască acest lucru în fața fanilor. Nu a uitat niciodată de unde a plecat, iar pentru fanii ei care îi sunt alături la orice pas, acesta este un lucru extrem de important și spun că o definesc pe ea ca persoană.

Ei bine, Lidia Buble a lucrat ca bonă, a fost și femeie de serviciu, dar și manager de vânzări auto. Nu în ultimul rând, ea le-a povestit tuturor că a lucrat chiar și într-un cimitir alături de tatăl ei, pentru a câștiga câțiva bănuți în plus. A muncit din greu și nu regretă nimic, ba chiar este de părere că a fost binecuvântată de Dumnezeu, că lucrurile s-au întâmplat fix așa.

”Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar eu v-am mai povestit ce am făcut până să ajung artistul Lidia Buble, nu omul Lidia Buble, pentru că omul a rămas și va fi același pentru totdeauna. Am muncit foarte mult până să ajung în punctul în care sunt astăzi. Vă spuneam că am fost bonă, femeie de serviciu, am fost manager de vânzări auto, am lucrat și într-un cimitir cu tatăl meu. Recunosc că nu m-am gândit niciodată să devin artistă, deși știam că m-a binecuvântat Dumnezeu cu acest har de a cânta, dar nici măcar nu am îndrăznit să visez că într-o bună zi o să pot cânta pe o scenă unde voi avea în fața mea oameni care-mi vor fredona piesele și care mă vor iubi”, a mărturisit Lidia Buble.

Lidia Buble, dezvăluiri de zile mari pe Internet! Ce făcea vedeta înainte de a deveni celebră: "Am fost femeie de serviciu"

 

”Pe mine m-a ales muzica, eu niciodată nu am căutat să fiu artistă. Dar trebuie să muncești foarte mult, trebuie să ai o ambiție de fier, răbdare, dragoste și să nu renunți niciodată, oricât de greu ar fi. Eu cred că am fost binecuvântată de Dumnezeu pentru că nu mi s-a întâmplat să trec prin momente grele. Au fost câteva, dar mi-a fost greu mai mult fizic decât psihic. Dar pentru că viața m-a adus într-un punct atât de frumos și pentru că muzica m-a ales pe mine, trebuie să recunosc că muncesc foarte mult zi de zi. Este mult mai ușor să ajungi sus decât să fii acolo mereu. Pentru asta este nevoie de ambiție, muncă și de dragoste”, a mai adăugat artista, răspunzându-le astfel fanilor la întrebarea ”cât de greu este să fii celebru?”, a mai zis ea.