Viviana Sposub a reușit să atragă tot mai mult atenția asupra sa, în cadrul emisiunii Bravo, ai stil, din cauza conflictelor pe care le are cu Ruxi. Cele două concurente și-au adresat cuvinte dure, de-a lungul edițiilor, iar oamenii i-au sărit în cap iubitei lui George Burcea, pentru faptul că a vorbit despre viața privată a rivalei sale. Drept dovadă, cei de acasă nu au votat-o și a fost în pericol de eliminare.

Maurice Munteanu nu s-a mai putut abține

Într-una dintre edițiile trecute, Maurice Munteanu a făcut-o să plângă pe ultima concurentă intrată în concurs și i-a adresat cuvinte dure, legându-se de povestea ei din ziua respectivă. Vedeta a afirmat la un moment dat, că este curioasă să vadă dacă persoana din poveste arată la fel și în realitate, cum arată în pozele de pe Instagram.

Acela a fost punctul în care juratul nu s-a mai putut abține și a acuzat-o pe partenera de viață a lui George Burcea că nu arată nici ea ca în pozele de pe social media. A acuzat-o că folosește prea multe filtre, își face buzele sau își modifică talia.  După toate acestea, a recunoscut faptul că doar a glumit.

„Te editezi în poze! Te lungești, tu ești mică de înălțime. La față cred că bagă o mie de filtre! Îți faci buzele, talia, popoul! Problema concurentei e că nu știe dacă arată el ca în poze, dar tu arăți ca tine în poze? Televizorul nu minte!”, a spus Maurice Munteanu.

 

„Stai, ne-ai crezut? Doamne, îmi e și frică să mai spun ceva!”, a mai spus juratul.