Ramona Olaru a avut parte de mai multe dezamăgiri în trecut, din cauza relațiilor sale nereușite. Ea și Cuza de la Noaptea Târziu au avut o vreme în care se aflau pe lista celor mai frumoase cupluri de noi și toată lumea era cu ochii pe ei. Cei doi artiști se bucurau de fiecare moment împreună și părea că toate decurg bine între ei, până când s-au despărțit pentru prima dată, din cauza neînțelegerilor. Din momentul respectiv, au urmat nenumărate despărțiri și împăcări, iar fanii lor le pierduseră deja șirul.

Fosta iubită a lui Cuza știe ce vrea de la viață

După ultima separare, au demonstrat că nu mai există cale de împăcare între ei, mai ales că după cum a dat de înțeles vloggerul se pare că ea a fost cea care i-a greșit și nu a mai putut să o ierte. Apoi, cei doi au mai fost văzuți de câteva ori împreună, dar nu mai formează un cuplu, așa cum spera toată lumea. Ramona Olaru se pare că și-a pierdut încrederea în bărbați, după tot ce a trăit alături de fostul ei partener de viață.

În timpul uneia dintre edițiile emisiunii unde este asistentă TV, Neatza cu Răzvan și Dani, ea a făcut o serie de dezvăluiri care i-au lăsat mască pe telespectatori. Se pare că nu are de gând să se mărite vreodată și nu i-a ținut prea mult pe jar, pentru că imediat le-a spus și motivul pentru care a luat această decizie.

„Nu mă mărit, că dorm mult, de la 8 sau nouă seara și muncesc și șase zile pe săptămână. Când am eu timp să mai agăț ceva? Nu mai sunt nici locuri în care să mai agăț. Dați-mi o soluție!”, a declarat Ramona Olaru.

Ramona Olaru nu vrea să audă de căsătorie! Ce motiv are asistenta TV: „Nu mă mărit, că..."

 

„În ritmul ăsta nu o să te mai mariți! Cine vrea una care muncește șase zile pe săptămână și nu lucrează nici la o cantină ca să aducă ceva de mâncare”, i-a zis Dani Oțil.