La șase luni la dezvoltarea și trimiterea pe piață a principalelor vaccinuri contra COVID-19,

 

EMA susține, prin decizia luată, că încă sunt mici probleme care necesită o remediere.

EMA a anunțat că este impetuos necesar ca marile companii care produc vaccinul contra COVID-19 să precizeze ca posibil efect secundar inflamațiile cardiace.

Propunerea făcută de Agenția Europeană pentru Medicamente (n.r. EMA) survine după o serie de cazuri în care s-au semnalat probleme cardiace. Fără ca vârsta să fie un criteriu.

În urmă cu o lună, Evenimentul Zilei relata un caz cutremurător din SUA. Un studiu publicat a arătat că șapte băieţi au dezvoltat dureri în piept și inflamații în zona inimii la câteva zile după ce le-a fost administrat vaccinul anti-COVID de la Pfizer-BioNTech.

Cei care au avut scurgere capilară, atenționați de EMA
Pe fondul cazurilor, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat vineri introducerea inflamaţiilor cardiace drept posibil efect secundar al vaccinurilor mARN împotriva COVID-19 de la Pfizer şi Moderna, transmite Reuters.

Astfel, EMA recomandă ca miocarditele şi pericarditele să fie trecute în prospectul vaccinurilor produse de Pfizer şi Moderna drept noi efecte secundare.

De asemenea, EMA sfătuieşte persoanele care au un istoric medical de sindrom de scurgere capilară să evite vaccinul anti-coronavirus produs de Johnson & Johnson.

În ceea ce priveşte vaccinul produs de AstraZeneca, EMA recomandă adăugarea unui avertisment cu privire la riscul producerii sindromului Guillain-Barré.

Sindromul Guillain-Barrè este o boală foarte rară autoimună, provocată de o infecţie cu bacteria Campylobacter pylori. Inclusiv Alexandru Macedon se pare că a murit din această cauză.

Citeste tot pe EVZ.ro