Un bărbat a decis să își renoveze casa atunci când a observat ceva straniu la podeaua din sufragerie.

A ridicat covorul și a dat peste un tunel secret, dar cu adevărat surprinzător este ceea ce a găsit înăuntru.

Colin Steer este din Plymouth (Marea Britanie) și, în urmă cu zece ani, acesta a decis să își renoveze casa. Dornic să facă schimbări semnificative, acesta a vrut să schimbe inclusiv covorul, doar că nu mică i-a fost surpriza atunci când a observat ceva suspect.

Privind mai atent, acesta a realizat faptul că în podeaua din sugraferia sa se afla o trapă ce ascundea un tunel secret, în care a găsit o adevărată „comoară” inedită.

După ce a trecut peste primele stări de uimire, acesta a dorit să descopere ce se află în interior, iar aceea ce a urmat i-a uimit pe toți din familie, dar și pe vecini și cunoscuți.

Colin Steer și-a cumpărat tot felul de echipamente și dispozitive de iluminat, menite să-l ajute să descopere ce se afă în tunelul secret din sufrageria sa, de fapt. Britanicul crede că respectiva construcție are în jur de 500 de ani, mai ales după ce a văzut peste ce a dat în interior.

Colin Steer a arătat inclusiv ce obiecte a găsit în interiorul tunelului

„Am găsit ceea ce pare să fie o husp de piele pentru sabie, cam pe la un metru și jumătate adâncime, ceea ce mă face să cred că acest tunel provine din epoca medievală. Ar putea însă la fel de bine să aibă mai puțin de 500 de ani, căci nu putem stabili cu precizie exactă momentul în care acest loc a fost construit”, a mărturisit pensionarul, potrivit celor de la thesun.co.uk.

Apoi, după ce a cercetat timp îndelungat, britanicul a descoperit că respectivul tunel secret este, de fapt, un puț. În ultimii zece ani, omul a săpat în interior și a găsit inclusiv o sabie, un inel și monede din secolul al 17-lea, obiecte pe care le consideră o adevărată „comoară”. Mai mult decât atât, a avut chiar curajul să bea apă de acolo.

„Era limpede și avea gust bun. O să testez apa pentru bacterii și alte miccroorganisme și, dacă analizele apei arată bine, atunci aș putea chiar să o îmbuteliez și să o vând. Momentan, groapa are în jur de cinci metri, iar nivelul apei este în jur de un metru. Vreau să mai sap, să văd ce găsesc”, a mai explicat acesta, mândru de descoperirea făcută.

După ce va decide că a ajuns la capătul puțului, britanicul dorește să transforme totul într-un loc de servit cafeaua. Imaginile cu descoperirea făcută de Colin Steer au ajuns pe internet și au devenit virale în toată lumea. De fiecare dată când are musafiri, omul se mândrește cu puțul din sufragerie, pe care momentan îl ține acoperit cu o trapă de lemn.