Valeriu Gheorghita a emis o alerta de ultima ora pentru milioanele de romani din toata tara in plin val 4 de infectari generate de Coronavirus,

iar asta pentru ca in aceasta perioada din an numarul mic de vaccinari va favoriza cresterea accelerata a numarului de infectari in toata tara.

Valeriu Gheorghita spune ca este important ca numarul de vaccinari sa creasca in aceasta perioada pentru ca numarul infectarilor grave sa fie cat mai redus, dar si ca trebuie redusa propagarea de informatii false cu privire la imunizare in toata Romania.

“Nu avem cum să avem o predictibilitate din punct de vedere epidemiologic, pentru că imunizarea la nivel colectiv nu este suficient de mare încât să putem, pe de o parte controla evoluţia acestui val epidemic, a acestui val 4, pentru că suntem în sezon rece şi lucrurile se vor accentua din acest punct de vedere, în sensul în care expunerea şi interacţiunea apropiată dintre persoane va creşte, vine momentul în care mai mulţi vor sta în spaţii închise, vor fi mai puţin aerisite ca urmare a temperaturilor scăzute de afară şi, evident, din acest punct de vedere riscul de infectare se menţine, ba chiar se creează un mediu propice, care practic favorizează şi întreţine transmiterea virusului.

În zilele acestea, aşa cum s-a mai spus şi accentuez şi eu, pentru că este o dramă incredibilă, dispare aproape o generaţie de bunici, o generaţie de vârstnici, o generaţie de seniori, din cauza faptului că rata de vaccinare este mult prea redusă la această grupă de vârstă.

Ca atare cred că trebuie să ne implicăm cu toţii în a promova pe de-o parte responsabilitatea şi solidaritatea în ceea ce priveşte respectarea măsurilor igienico-sanitare şi de asemenea, în ceea ce priveşte creşterea ratei de acoperire vaccinală.

Trebuie să înţelegem că nu este cazul să ne mai jucăm cu propagarea de informaţii inexacte, inutile, informaţii care nu fac altceva decât să descurajeze, să creeze panică şi să creeze confuzie în rândul populaţiei, pentru că toate aceste informaţii, trebuie să acceptăm că, vin pe fondul unei neîncrederi extrem de crescute a populaţiei şi, de asemenea, pe fondul unei sărăcii din punct de vedere al educaţiei medicale, pentru că sistemul de prevenţie ani de zile a fost neglijat.”